Mda. Chiar ar trebui sa ma ocup mai des de blog. Dar parca nu mai am aceeasi tragere de inima. Daca acum 2 ani ii gaseam sensul si consideram ca este cea mai buna cale de a-mi impartasi gandurile, acum nu mai gasesc materie pentru el. Ce sa mai scriu? Am ramas in pana de idei. De fapt creierul meu refuza de vreo 3 luni sa mai lucreze. E de rau, stiu, dar asta e. Ne descurcam cu ce avem. :))
E ciudat sa stau si sa ma gandesc la viata mea de acum 6 luni sau de acum 18 luni. Nu seamana cu ce este acum. Profu' de Sociologie spunea saptamana asta la curs ca "baietii la 20 de ani gandesc exact ca cei de 18." Atunci la 35 cum gandim? Tot ca la 18? Eu insa ma simt prea batran pentru 20. O sa ajung unul din protagonistii scenei Zombies Attack din Livada (Simo', stii despre ce vorbesc =)) ).
Pe masura ce inaintez in viata imi doresc sa fiu din ce in ce mai tanar. Am ras cand auzeam lumea zicand ce bine era la 14 - 15 ani. Dar acum le dau dreptate. Ahhh, cat de bine era...
Nu existau griji existentiale, programul de la liceu era unul fix si viata parea plina de aventuri. Acum de abia daca imi gasesc timp pentru a ma odihni. Prea multe lucruri de facut intr-un interval temporal prea scurt.
Dupa cum stiti deja, socializarea in conceptia mea reprezinta un procedeu sado-masochist prin care un individ este obligat sa intretina raporturi verbale cu agresorul.... adica cu un alt individ sau cu un grup de indivizi. Insa intotdeauna las loc de un buna ziua. Se pare insa ca altii considera altceva. Chiar daca sunt certat cu cineva, salut pentru ca nu mor daca deschid gura si zic asa ceva. Trecand pe langa corpul de Psihologie m-am intalnit cu o fosta colega de liceu dintr-alta generatie. Era cu un grup de prietene sau cum le-am catalogat ulterior, cu un "card de gaste". M-a observat. Cand a trecut pe langa mine, s-a facut ca se aranjeaza si ca se uita in jos. Afara ploua. Multumesc. Frumosi 7 ani de acasa. Nu am insistat. Mi-a zis ca asa o sa faca. Josnic. Nesimtire. Dureros. Dar nu pentru mine.
Unii oameni vor neaparat sa fie in centrul atentiei. Innebunesc daca nu se intampla asa ceva. In momentul in care fac parte dintr-un grup de lucru, doresc neaparat sa fie lideri. Nu asculta propunerile. Nu respecta propriile cerinte. Si apoi, daca observa ca nu fac parte dintr-o operatiune complet separata de orice fac, se simt lezati si indreptatiti sa faca scandal ca nu au fost consultati.
Au uitat ca ei au pus bete in roate diverselor propuneri, ca au ignorat recomandari care ulterior au fost confirmate de cadrele competente activitatilor realizate. E trist, pentru ca in mare parte arata cat de infantili sunt. Nu au 7 ani de acasa. Nu stiu sa faca introspectie. Sunt doar parsivi. Si mai trist e ca se plang ca cei din jur au ceva cu ei. Grow up.
Incerc in timp ce fac slalom printre problemele vietii sa decid ce fac mai departe cu viata mea. E grav. Am ajuns in punctul in care nu prea am idee ce sa mai fac. Sunt indecis. Asta-s eu. Tot ce am crezut a fi adevarat a fost probat fals. Mi-am pierdut baza.
E ciudat sa stau si sa ma gandesc la viata mea de acum 6 luni sau de acum 18 luni. Nu seamana cu ce este acum. Profu' de Sociologie spunea saptamana asta la curs ca "baietii la 20 de ani gandesc exact ca cei de 18." Atunci la 35 cum gandim? Tot ca la 18? Eu insa ma simt prea batran pentru 20. O sa ajung unul din protagonistii scenei Zombies Attack din Livada (Simo', stii despre ce vorbesc =)) ).
Pe masura ce inaintez in viata imi doresc sa fiu din ce in ce mai tanar. Am ras cand auzeam lumea zicand ce bine era la 14 - 15 ani. Dar acum le dau dreptate. Ahhh, cat de bine era...
Nu existau griji existentiale, programul de la liceu era unul fix si viata parea plina de aventuri. Acum de abia daca imi gasesc timp pentru a ma odihni. Prea multe lucruri de facut intr-un interval temporal prea scurt.
Dupa cum stiti deja, socializarea in conceptia mea reprezinta un procedeu sado-masochist prin care un individ este obligat sa intretina raporturi verbale cu agresorul.... adica cu un alt individ sau cu un grup de indivizi. Insa intotdeauna las loc de un buna ziua. Se pare insa ca altii considera altceva. Chiar daca sunt certat cu cineva, salut pentru ca nu mor daca deschid gura si zic asa ceva. Trecand pe langa corpul de Psihologie m-am intalnit cu o fosta colega de liceu dintr-alta generatie. Era cu un grup de prietene sau cum le-am catalogat ulterior, cu un "card de gaste". M-a observat. Cand a trecut pe langa mine, s-a facut ca se aranjeaza si ca se uita in jos. Afara ploua. Multumesc. Frumosi 7 ani de acasa. Nu am insistat. Mi-a zis ca asa o sa faca. Josnic. Nesimtire. Dureros. Dar nu pentru mine.
Unii oameni vor neaparat sa fie in centrul atentiei. Innebunesc daca nu se intampla asa ceva. In momentul in care fac parte dintr-un grup de lucru, doresc neaparat sa fie lideri. Nu asculta propunerile. Nu respecta propriile cerinte. Si apoi, daca observa ca nu fac parte dintr-o operatiune complet separata de orice fac, se simt lezati si indreptatiti sa faca scandal ca nu au fost consultati.
Au uitat ca ei au pus bete in roate diverselor propuneri, ca au ignorat recomandari care ulterior au fost confirmate de cadrele competente activitatilor realizate. E trist, pentru ca in mare parte arata cat de infantili sunt. Nu au 7 ani de acasa. Nu stiu sa faca introspectie. Sunt doar parsivi. Si mai trist e ca se plang ca cei din jur au ceva cu ei. Grow up.
Incerc in timp ce fac slalom printre problemele vietii sa decid ce fac mai departe cu viata mea. E grav. Am ajuns in punctul in care nu prea am idee ce sa mai fac. Sunt indecis. Asta-s eu. Tot ce am crezut a fi adevarat a fost probat fals. Mi-am pierdut baza.
Un comentariu:
Sincer, daca nu citeam acum pe blog nu imi dadeam seama ca am trecut pe langa tine. Snt sigura ca o sa "ce ipocrita!". Nu are rost sa iti explic ca poate in momentul cand ti s-a parut tie ca ma aranjam sau ce faceam de fapt ma stergeam la ochi pentru ca nu mai puteam de oboseala(nu de alta dardorm "foarte mult" noaptea in ultima vreme)si am ceva dureri de ochi de la o vreme(nu are rost sa intru in detalii ca oricum o sa crezi ca fabulez). Chiar vorbeam cu grupul acela "de gaste" legat de un proiect. Ti-am observat statusul si ma gandeam ca te-ai certat cu cineva, dar nu ma gandeam ca imi este adresat. S-a mai intamplat si la scoala ca tu sa ma vezi si eu sa nu te vad si tu sa crezi ca nu te-am vazut intentionat. app, nu am zis ca nu o sa mai salut, ci am zis ca nu vreau ca viata sa ne mai aduca fata in fata pentru ca nu te pot privi in ochi, dar asta nu inseamna ca nu pot spune un simplu "neata!". E parerea ta cu privire la ce s-a intamplat azi si nu incerc sa o schimb daca tu asa consideri, insa cu ocazia asta am fost si eu informata ca am trecut pe langa tine. ce am scris in mail e valabil. faptul ca trec si nu te vad, nu inseamna ca e un lucru voluntar,insa fundalul in care suntem noi, adica cearta, te face sa vezi doar ce e negativ in spatele intamplarilor.
Trimiteți un comentariu