Pentru mult timp am crezut ca fac ceva. Pentru mult timp am avut impresia ca reprezint o forta demna de luat in seama. Pentru mult timp am vrut sa cred ca pot reusi doar prin ambitia mea.
Pentru mult timp... m-am imbatat cu apa rece.
Am ajuns sa ma simt drept gluma universului. O gluma ce in sine este atat de seaca incat insusi Creatorul o ridicularizeaza pentru a se amuza uneori.
Nu intelegeti gresit. Gluma nu s-a prins de adevarata sa misiune. Pana acum. Pana cand a descoperit ca a ajuns sa fie batjocura unora, stresul altora si consumatorul de materie si idei.
Cum poti folosi o persoana ce te-a iubit, ce a crezut in tine doar pentru succesul tau profesional? Cum ma poti privi in ochi si-mi spune ca am fost util cand trebuia? Cum te poti scuza spunandu-mi ca a trebuit sa o faci? Simplu. Asa cum tocmai ai facut-o. Nu ar trebui sa ma mai astept la remuscari, la simpatie, la sentimente.
Ai fost, esti si vei ramane o jigodie de doi bani fara coloana vertebrala, fara demnitate si fara decenta. Sper sa suferi cat am suferit eu in fiecare zi. Nu. Sper sa te implinesti personal si profesional. Nu voi fi ca tine. Am demnitate.
Ma simt o povara. Ma simt inutil. Ma simt de parca sunt reteta esecului. M-au distrus altii si nu am reusit sa ma refac. E vina mea. Nu sunt bun pentru viata. Nu sunt bun pentru o alta viata.
Dintr-un colt intunecat de hol scriu pe mobil aici. Scriu cuvinte. Insir litere intr-o anume ordine. Pentru tine. Pentru voi. Cuvinte. Randuri.
Nu si pentru mine. Pentru mine sunt cuvinte grele, randuri pline, idei ascunse, simtiri vechi si noi.
Stau si ma gandesc la cat de multi bani dai pentru mine cand trec pe aici. Stau si ma gandesc la ce renunti pentru mine cand sunt aici.
Stau si ma gandesc nu la nemurire, ci la cat de greu iti e cand vin pe aici. De ce doar stau? De ce nu fac nimic? Pentru ca altceva nu stiu. Sunt doar o gluma ce spera la sinea sa. Ma faci sa rad si ma faci sa te ucid cand spui ca vin doar ca sa fiu. Incerc sa inteleg firea ta, iar inima ta sa o sincronizez cu a mea. Sunt rece. Stiu. Sunt artagos. Stiu. Sunt eu si asa voi fi mereu.
Chiar nu stiu de ce langa mine esti, cand imi spui toate ce te fac sa te ranesti. Din cauza cui? Din cauza mea. A glumei fara viitor. Inca unul care umple randul, inca unul care moare cu visul in gat.
Imi place sa cred ca iti place sa ma privesti, sa ma asculti cand eu vorbesc. Dar te dezamagesc de fiecare data, de parca altfel nu se putea.
Astept moartea in banca mea. Sunt inutil. Nu imi mai pasa. Sunt o gluma. Si chiar o gluma seaca. Grasa. Sunt numai bun de aruncat. Altceva nu stiu sa fac, decat sa sper ca intr-o zi Doamna Cu Coasa ma va opri.
Un comentariu:
Renunţă la a mai lua lucrurile în serios şi rezumă-te la a face ceea ce poţi, fără ajutorul altora. Crede-mă, să realizezi că eşti singur nu e un lucru rău, e doar un lucru greu de înghiţit. După ce reuşeşti, o să vezi că lucrurile devin mult mai simple. Nu zic să speri sau să visezi, ci să iei lucrurile aşa cum sunt şi să rezolvi ce poţi când poţi. Ce nu se poate rezolva, nu se rezolvă şi gata.
Cineva spunea cândva că, pentru a învăţa să câştigi, trebuie să înveţi mai întâi să pierzi. Nu e un lucru rău, e doar greu de acceptat. >:D<
Trimiteți un comentariu